Botez

All4Marriage / Botez

Petrecerea de botez

este primul eveniment din viața bebelușului tău. Însă organizarea unui eveniment special poate fi  stresantă și obositoare pentru noii părinți. All4Marriage îți sare în ajutor și-ți spune tot ce trebuie să știi să pregătești pentru petrecerea de botez a bebelușului tău eveniment memorabil!

Iată în continuare ce trebuie să știi despre botez, de la A la Z!

Planificarea și organizarea

până în cele mai mici detalii îți vor garanta succesul unei seri de neuitat. Chiar dacă bebelușul nu va putea participa activ la această petrecere, amintirile imortalizate îi vor aduce cu siguranță zâmbete pe buze peste ani.

Ce Este Botezul Creștin? Obiceiuri și Tradiții

Botezul este o ceremonie religioasă de o mare încărcătură emoțională pentru familia noului născut. Iar ca orice eveniment cu o semnificație deosebită, celebrarea trebuie făcută ca atare.

Tradiția românească spune că bebelușul nu trebuie schimbat de hainele de botez cu care a fost adus la biserică înainte de apusul soarelui. De asemenea, se spune că acesta nu trebuie pupat până a doua zi.

La biserică, apa de botez trebuie să fie rece. După ceremonia religioasă, copilului va fi uns cu un bețișor parfumat de către părinte după urechiușe, la subraț și pe piciorușe.

Care sunt etapele botezului?

Ceremonia de botez este împărțită în două etape: slujba de dezlegare și slujba de botez. 

Prima parte din Taina Sfântului Botez se constituie din lepădări, numite și exorcisme, când bebelușul stă cu fața la Apus și nașul declară că se leapădă de Satana, de toate lucrurile, trufia și slujitorii lui. Apoi, copilul care se botează este întors cu fața la Răsărit și nașul declară în numele bebelușului că se unește cu Hristos, rostind de trei ori rugăciunea Crezul.

A doua parte a Tainei este reprezentată de sfințirea apei de către preot și turnarea acesteia în cristelnița de untdelemn care este și ea sfințită. Aceasta se spune că este cea mai însemnată parte a Botezului,  reprezentată de afundarea pruncului in cristelniță. Preotul rostește ”Se botează robul lui Dumnezeu (numele bebelușului), în numele Tatălui, Amin; și al Fiului, Amin; și al Sfântului Duh, Amin.”

Noul bebelus botezat se înfășoară în pânza albă curată, parte din trusoul de botez cumpărat de nași.

După alte câteva rugaciuni, preotul unge trupul noului botezat cu Sfântul Mir, care este a doua Taină a Bisericii, rostind ”Pecetea harului Duhului Sfânt”.

Următorul pas constituie tunderea perilor capului în chipul Crucii, ca semn că s-a lepădat de omul cel vechi și s-a îmbracat în cel nou.

Copilul este îmbrăcat și dus în fața Sfântului Altar, unde primește Împărtășania cu Trupul și Sângele lui Hristos. Astfel, noul botezat primește deodată trei Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea și Sfânta Împărtășanie.

Ce Trebuie să Aducă Părinții la Botez?

Să fii părinte este un motiv de bucurie, însă organizarea unui eveniment atât de important poate deveni destul de stresant.

Iată cu ce trebuie să te pregătești la botezul copilului tău în câțiva pași simpli:

  • certificatul de naștere al copilului
  • oferirea unui cadou simbolic nașilor
  • a doua zi, mama trebuie să pregătească un prosop și săpun pentru a o spăla pe nașă după băiță și încă un prosop pentru moașă
  • o foarfecă și o cutiuță unde să pună părul tăiat de preot la botez
  • cumpără bomboane și servește în biserică
  • după băiță, oprește petalele de flori din cădiță și păstrează-le în aceeași cutiuță cu firicelele de păr de la botez
  • pregătește un rând de hăinuțe cu care va fi îmbrăcat copilașul înainte de botez

Ce Trebuie să Facă Nașii de Botez?

Odată ajuns acasă, nașa va trece copilul peste prag și i-l va da mamei în brațe, rostind, de 3 ori: ”Ți-am luat un păgân, ți-am adus un creștin!”.

Conform obiceiurilor, bebelușul va fi îmbăiat a doua zi de către nașă, cu lumânarea de botez cumpărată de nași aprinsă lângă.

Pentru această băiță, nașa de botez trebuie să aibă prosop, ulei pentru bebeluș, șampon, costumașul în care va fi îmbrăcat apoi, o păturică și jucărioare de baie.

Înainte de a-l îmbăia, tradiția ne învață ca nașa să descânte copilul, iar apoi să îl ungă cu mir la încheieturi.

Se spune că apa în care va fi îmbăiat a doua zi trebuie să conțină petale de trandafir, flori de tei, un bănuț de aur sau de argint, uleiuri frumos mirositoare, orez, grâu, busuioc, lapte dulce, miere, zahăr, mentă și romaniță. Apa rămasă se pune la rădăcina unui pom sau a unei plante, într-un loc retras.

Trusoul de Botez Pentru Bebeluș

Hăinuțele de botez necesare pentru copil vor fi cumpărate de nași. Acestea cuprind ciorăpei, costumaș sau rochiță, bonețică, prosopel, păturică, batistă etc. Hainele pentru ceremonie sunt deosebite, din materiale fine și delicate. Trusoul pentru botez conține toate obiectele care vor fi folosite pe parcursul ceremoniei. Acesta trebuie să fie format dintr-un prosop mare, unul mai mic, o pânză albă pentru momentul în care bebelușul este scos din cristelniță, două lumânări mici pentru masa preotului, o sticluță pentru mir, un săpun și o fașă pentru mir.

Cutia de trusou este un accesoriu modern, asemănător cu lada de zestre care se folosea la nuntă. În aceasta se păstrează trusoul bebelușului înainte de ceremonie. Apoi, el poate fi folosit pentru a păstra amintiri legate de momentul botezului.

Lumânările de Botez și Rolul Lor

Lumânările de botez se aprind în timpul ceremoniei religioase și simbolizează lumina pe care bebelușul o primește în suflet. Acestea sunt cumpărate de către nași. Fiind în general albe, pot fi de asemenea personalizate sau sculptate în modele deosebite. Cele mai des întâlnite sunt lumânările din parafină, însă acestea scot destul de mult fum. Nașii vor veni la biserică cu o lumânare mare de ceară împodobită cu flori sau decorațiuni.

Asigură-te că aceasta nu se îndoaie, nu se rupe cu ușurință și rezistă la temperaturi înalte. Lumânările de botez pot fi personalizate cu panglici albastre, pentru băieți sau roz, pentru fetițe. De asemenea, le poți decora tematic și poți folosi aceeași temă și la petrecerea de după ceremonie.

Lumânări de Botez cu Aranjamente Florale

Pentru un plus de prospețime, poți opta pentru lumânări de botez cu aranjamente florale.

Aranjamentele pot fi create din flori naturale (bujori, crizanteme, hortensii, trandafiri, în funcție de sezon sau de preferințele tale) sau din flori artificiale.

În funcție de dorințele tale și de restul accesoriilor folosite, acestea pot fi decorate doar pe o parte, în stil circular sau modern.

Un pic de tatic, un pic de mamica si multa multa minune…